Galeria IOMO invită publicul la vernisajul expoziției The Garden Of Earthly Discontents /Grădina nemulțumirilor pământești, expoziție personală a artistei Emma Păvăloaia, curatoriată de Gilda Ghinoiu. Vernisajul va avea loc în data de 9 noiembrie 2023, orele 18.00, la Galeria Iomo, strada Băiculești 29, în incinta Combinatului Fondului Plastic.
Emma Păvăloaia (n. 1993 Câmpia Turzii)
A urmat cursurile Universității de Arte și Design din Cluj -Napoca unde a obținut licența în pictură în anul 2015. A continuat studiile masterale în cadrul aceleași instituții obținând diploma de masterat în anul 2018. În prezent urmează cursurile școlii doctorale a UAD. În lucrările sale, Emma Păvăloaia explorează teritoriile liminale spațiale și temporale, geografiile alcătuite din peisaje hipnotice, învăluite în atmosfere crepusculare, dar mai ales modul în care psihicul uman se raportează la realitățile supranaturale. Printre expozițiile de grup se regăsesc: Towards A Shared Vision, Centrul de Interes, Cluj- Napoca, 2023, Young blood 2.0. Ce este nou în artă?, Art Safari- Palatul Dacia-România, București, 2023, Perimetru Icsicsunu - Grup 21, Galeria Națională de Artă Forma, Deva, 2023, Arad Bienal , Galeria Delta, Arad, 2022, Mapping frames, Muzeul de Artă, Cluj Napoca, 2022, Living The Garden , Muzeul de Artă, Cluj Napoca, 2021, Memoria tăinuită a locului, Muzeul de Artă, ClujNapoca, 2021, Neo-manifest romantic, Galeria Galateca, București, 2021, What If You Were In My Shoes? Muzeul de Artă, Cluj Napoca, 2020, Tutti i nomi, Galeria Cento Metri Quadri Arte Contemporanea, Santa Maria Capua Vetere, 2020, Re:Start, Muzeul de Arta, Cluj Napoca, 2019, The Nightwatch, Muzeul de Artă, Bistrița, 2019, Plain air - centenar, Galeria Casa Matei, Cluj Napoca, 2019, L art s invite dans l industrie, Energom, Cluj Napoca, 2019, Sottobosco, Muzeul de Artă, Cluj Napoca, 2018.
Ulterior vernisajului expoziția poate fi vizitată, între orele 11.00 si 18,00 de marți până sâmbătă până în data de 30 noiembrie inclusiv.
Grădina nemulțumirilor pământești/ The Garden Of Earthly Discontents
Noaptea lungă a istoriei omenirii se apropie în sfârșit de sfârșit. Acum aerul este liniștit și răsăritul este brăzdat de trandafiriul zorilor. Cu toate acestea, în lumea pe care am știut-o întotdeauna, seara se adâncește și umbrele se prelungesc spre o noapte care nu va cunoaște vreun sfârșit - Terence McKenna - The Food Of Gods
Senzațiile, emoțiile și sentimentele sunt delimitate din punct de vedere științific. Ne spun apologeții neurocogniției și doctorii de suflete că orice senzație tradusă într-o emoție care depășește durata a trei sute de secunde este indexată, în bibliile clinice, cu termenul de sentiment. Aceste nemiloase și artificiale delimitări temporale sunt pământuri grozave pentru rădăcinile unor altoiuri cognitive din care rodesc idei năstrușnice, precum aceea că sentimentele ar fi găști de senzații din ale căror alianțe emoționale se nasc popoare de fantasme pregătite să reziste, să încalce granițele temporale ale memoriei prezentului. Dar cum anume vor fi împărțite, clasificate, decantate și reprezentate semințiile de trăiri rezistente la uitare?Ce fel de psihomaterii vor hrăni cu sucuri hormonale răsadurile crude de neuitare? Cei mai norocoși lujeri vor fi udați cu zămuri limpezi, cu apă de frumusețe, cu sirop de veselie, cu parfum de flori mărunte de mulțumire. Vor fi dezmierdați cu uleiuri de recunoștință și răcoriți cu stropi grei de mieduri zeiești. Mlădițe le vor crește repejor. Vor pipăi lumina cerurilor neocorticale și vor fi transformate în urzeli de gânduri sănătoase, ce împletesc tapiseria complicată a regimurilor imaginare diurne. Pe aceste pânze fericite sunt brodate constelațiile imaginare ale grădinilor paradisiace, ale cetăților cerești scânteietoare, imaginile răzoarelor bogate-n fructe fermecate. Pe aceste canavale odihnesc cetele îngerești și roiurile de zâne-mici, fecioare, ce locuiesc tărâmurile tinereții fără bătrânețe și ale vieții fără de moarte!
Picturile Emmei Păvăloaia ne spun povestea lujerilor lipsiți de noroc, întorși spre sedimente de argile verzi albastre. Aceștia vor crește în mlaștini cleioase hrăniți de infra lumini subconștiente. Psihomaterii amare, condensate în norii greoi ai anti-cerurilor subcorticale, le vor iriga mlădițele. Grădina nemulțumirilor pământești îi va dezmierda cu insomnie și uragane de regrete. Vor fi spulberați în vise arse
pe jarul dragostei din prima tinerețe. Diluvii veninoase, urmate de refluxuri sărate de răzbunare și de zoaie, vor spăla cărnurile florilor lor. Din astfel de semințe macină, Emma Păvăloaia, făina constelațiilor sale imaginare. Unsori scurse din argumente mute și din pieile bestiilor hibride vor muia pulberile colorate care, pe întinderi contemporane de pânze grunduite cu fantasticul negru de grădină, vor dezbrăca ochilor noștri apocalipse și armaghedoane consumate pînă la piatră și dincolo de oase.
Grădina nemulțumirilor pământesti propune un discurs figurativ plurivalent, articulat pe tiparele neo-suprarealismului, în care peisajele-martori ale tragediilor umane colective sunt decorate cu obiecte ce fac trimitere la micro-dramele personale. Emma Păvăloaia integrează în cadrele sale post-apocaliptice resturile trăirilor personale. Organe umane desperecheate alăturate obiectelor de uz domestic – o bicicletă, o copaie, flacoane de detergent și grătare de spălat haine sunt, toate, co-locatarele unor livezi sub-lunare, în mare parte carbonizate și populate cu plante și animale disgenice. Aceleași tărâmuri care găzduiesc ruinele unei civilizații consumeriste sfidătoare devin atât spații de purgație ale trăirilor artistei cât și habitate pentru o minunată lume nouă, pentru un ecosistem cu biotopuri fragede și bizare, rezultate dintr-o nouă Facere. Astfel, Emma sincronizează mica apocalipsă interioară Marelui Postludiu, ecou al Marelui Final.
Culorile crepusculare, rupte cu lumină neagră de grădină, și formele hibride, umplute cu tente non-umane, induc privitorului oscilații mentale, acesta fiind provocat să decidă repede dacă se află în fața primului apus sau ai primilor zori dintr-o Geneză următoare, în care Omul este lăsat înafara Creației. Absența personajelor umane transformă picturile din cronotopuri revelatoare în borne psihologice moralizatoare, care marchează traseele dispariției speciei umane. Simbolurile ascensionale, reprezentate prin păsări moarte sau mutilate, alăturate ruinelor urbane, adaugă seriei dimensiunea etică. Sufletelor umane le este refuzată ultima judecată, fiind condamnate la aneantizare. În viziunea Emmei Păvăloaia o lume mai bună înseamnă o lume în care Omul este doar o amintire vagă a creațiilor anterioare.