×

Replieri tactice. Europa de Est ca Maestru, la Galeria Sector 1 din 18 noiembrie

 

Galeria Sector 1 prezintă expoziția de grup Replieri tactice. Europa de Est ca Maestru. Curatoriată de Bogdan Iacob, expoziția aduce laolaltă artiști români ale căror opere s-au conturat în perioada regimului comunist, privindu-le din perspectiva poziționării artistice și existențiale a acestora față de acea perioadă. Selecția curatorială include lucrări ale artiștilor Alexandru Antik, Ion Bîrlădeanu, Ștefan Bertalan, Horia Damian, Yvonne Hasan, Sultana Maitec, Iulian Mereuță, Dan Mihălțianu și Florin Mitroi.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 18 noiembrie 2021, la ora 18:00, în prezența curatorului Bogdan Iacob, la Galeria Sector 1, în cadrul Combinatului Fondului Plastic, Strada Băiculești nr. 29. Evenimentul se va desfășura în conformitate cu regulile de distanțare socială, cu purtarea măștii de protecție și prezentarea certificatului verde digital. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 noiembrie – 22 decembrie 2021, de marți până sâmbătă, între orele 14:00 - 19:00, iar duminica și lunea, numai cu programare telefonică.

Replierea ca repertoriu tactic și poziționare în existență

„Sub presiunea totalitarismului comunist, Europa de Est a generat în perioada postbelică un set de atitudini specifice în lumile ei artistice, de la auto-cenzură la protest mai mult sau mai puțin disimulat, de la retrageri în turnuri de fildeș la dizidențe tolerate sau chiar încurajate, de la compromis la colaborare propagandistică, de la negare la ironie, de la exiluri exterioare la exiluri interioare.

O dispoziție atitudinală care pare să fii infuzat amplu producția artistică românească din epocă, devenind concomitent poziționare existențială și atmosferă interioară, poate fi cel mai bine definită ca repliere. Replierea e în același timp un repertoriu tactic și o poziționare în existență. În ea sînt implicate deopotrivă anxietate imprecisă, prudență, curaj, reflecție, escapism donquijotesc, interiorizare, scrutare idiosincratică a realității, îndrăzneli imprecis eroice, precum și tacite, tensionate resemnări. Dincolo de statutul social concret, ce poate varia de la „favorit” al puterii politice la „suspect” în ochii acesteia la exilat, o anumită consubstanțialitate generează improbabile similitudini, în spectrul tactic al replierii, între artiști ale căror opere pot fi acut diferite, stilistic sau tematic. Sunt artiști care își configurează adesea sinele în ipostaze identitare stranii, de la cele vag eroice la cele eliptic evazive și care structurează imagini și obiecte vizuale, în care elementele realității exterioare ajung de multe ori să fie reasamblate după o logică străină contextelor din care provin.

Câte o întreagă lume pare să despartă, pe mai mult axe, colajele lui Bîrlădeanu, de cele fin structurate de Hasan; desenele lui Bertalan vibrează pe alte frecvențe spirituale și psihologice decît lucrările cu încărcătură spirituală, cu seducător, dar vag iz mitologic, ale lui Antik; revolta e distilată într-un estetic brut granulat la Mihălțianu, în timp ce în lucrările lui Maitec, estetismul e hegemon absolut; dramatismul e resemnat la Mitroi, metafizic la Damian, liric sublimat la Mereuță. Totuși, ici și colo, cîte un detaliu, un indiciu, un fragment de obiect, un accent de atmosferă, un element fragmentar, amintesc privitorului că toate aceste opere de artă și demersuri de sofisticată repliere aparțin întrucâtva aceleiași lumi, aceluiași frivol, împovărat, serios, inaccesibil, existențialist și fermecător Est european al unei ere tiranice.”  (Bogdan Iacob, curatorul expoziției).

Textul integral se află pe site-ul galeriei.

***

Bogdan Iacob este cadru didactic la Universitatea de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca, istoric și critic de artă, specializat în istoria artei recente și curatorul a peste 40 de expoziții de artă contemporană. Îmbină într-un mod armonios procesul educativ cu proiectele curatoriale, implicând studenții în activitățile sale curatoriale sau fiind curator pentru artiștii care studiază la UAD. Printre expozițiile curatoriate se numără: Szilard Gaspar, Istvan Betuker, Stare de grație, Galeria Sector 1, București, 2020, Szilard Gaspar, First Museum Show, Muzeul de Artă Cluj Napoca, 2020, Marcel Rusu, Personal Metonymies, Galeria Sector 1, București, 2018, Marius Bercea, A Full Rotation of the Moon, Muzeul de Artă Cluj, 2016, Norbert Filep, Pavel Grosu, Light. Colour, Mie Lefever Gallery, Gent, Belgia, 2014, Dan Măciucă şi Veres Szabolcs, The Flesh of Things. Un-painting the Romantics, Timişoara, Galeria Jecza, 2014, Young Artists from the Painting School of Cluj V, Galeria Mie Lefever, Gent, Belgia, 2013.  Este de asemenea autorul cărții A Coat of Many Colors și al mai multor studii și texte critice.

Înființată în 2017, Galeria Sector 1 a dezvoltat un program bazat în principal pe expunerea artiștilor contemporani formați în contextul puternicei comunități artistice de la Cluj și pe reprezentarea patrimoniilor câtorva artiști români post-avangardiști. Galeria a participat la diverse târguri internaționale de artă precum Art-O-Rama Marseille, Art Rotterdam sau Volta Art Fair. Prin expozițiile organizate, galeria a reușit să provoace direcțiile care stau la baza picturii, desenului, sculpturii și instalației / obiectului. În prezent, galeria se concentrează pe dezvoltarea unui program divers care să (re)prezinte talentele emergente, precum și artiști consacrați, români și internaționali.

***

Expoziția face parte din proiectul "Îmbunătățirea antreprenoriatului cultural și a accesului la cultură prin organizarea seriilor de expoziții Despre Maestru și Mediu, paradigma bipolarității în arta contemporană", desfășurat în perioada septembrie 2021 - august 2023, în parteneriat cu VISP, Norvegia. Bugetul total al proiectului este 217.146 euro, din care valoarea sprijinului financiar nerambursabil este 195.431 euro.

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile aici.