×

Instalația 𝘝𝘦𝘴𝘵𝘪𝘨𝘪𝘢𝘭 𝘚𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯 𝘖𝘯 𝘐𝘵𝘴 𝘞𝘢𝘺 𝘖𝘶𝘵 (2007) a lui Victor Man la Galeria Sector 1

 

Expoziția de grup cine ne apără de alunecarea melcului / ce trece peste lama cuțitului / fără să-i pese, curatoriată de Ami Barak, poate fi vizitată în continuare până pe 29 octombrie, la Galeria Sector 1, la Combinatul Fondului Plastic.

Vizitatorii pot admira operele a 17 artiști internaționali care lucrează într-o varietate de medii și care au abordări artistice diferite. Totodată lucrările expuse fac parte din colecția de artă Pomeranz din Viena, Austria.

Printre cele mai îndrăgite lucrări din expoziție se numără și instalația lui Victor Man, 𝘝𝘦𝘴𝘵𝘪𝘨𝘪𝘢𝘭 𝘚𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭𝘪𝘻𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯 𝘖𝘯 𝘐𝘵𝘴 𝘞𝘢𝘺 𝘖𝘶𝘵, 2007.

Cuprinzând o placă de teracotă montată în perete și o pereche de coarne de cerb așezate pe perete, suprafața este încălzită continuu de un dispozitiv ascuns în spatele ei.

Sculptată pe faianța vitrată este o scenă pitorească: un cerb care sare în fața unui peisaj montan stilizat. Funcționând asemenea unor indicii vagi, aceste obiecte dispersate dau un indiciu intern referindu-se la trofeele de vânătoare și la măiestria tradițională. Pentru artist însă, acestea sunt mai specific legate de demolarea unei vechi zone de locuințe tradiționale din Cluj, în locul căreia au fost ridicate blocuri moderne în anii optzeci. Căldura difuzată de placa de teracotă conferă așadar o prezență fizică și literală imaginii căldurii casei.

Lucrările lui Man se axează mai ales pe strângerea de fotografii sau imagini din copilărie și obiecte găsite. El organizează un dialog între acestea, deși aspectul lor rămâne intenționat rezistent la o singură lectură. Ceea ce îl interesează sunt arhetipurile reziduale conținute în obiecte și imagini, chiar și atunci când sunt îndepărtate din contextele lor, lucrările sale tratând astfel implicit memoria.

 

---------------------------------

Victor Man (n. 1974, la Cluj, România) locuiește și lucrează în Cluj și Roma.

În 2007 a reprezentat România la cea de-a 52-a Expoziție Internațională de Artă - La Biennale di

Venezia.

Artistul anului al Deutsche Bank în 2014.

 

 

Photo credits: Nini Rădulescu