Despre artist
Vlad Basarab este un artist vizual cu activitate în ramuri artistice interdisciplinare: ceramică, sculptură, instalație, performance și video. A avut peste 20 de expoziții personale în SUA, China, România, Republica Moldova și Ungaria. Adânc preocupat de impactul cenzurii asupra culturii în istoria postbelică, își angajează arta în a semnala nevoia umană de a pune întrebări, de a căuta și proteja adevărul istoric.
Demersul său de a transpune universul uman și pe cel natural este profund ancorat în întruparea amintirilor în materie, deoarece lutul conține amprente umane cât și memorie geologică. Natura lutului reprezintă un pilon de bază în arta sa, deoarece acesta stochează deopotrivă timp și istorie. Pentru că lutul conține informația primară, modelarea sa îl face să simtă că aduce la viață cenușa trecutului, stocată în pământ și învăluind întreaga bază de date ce conține amintiri, cunoaștere și întâmplări omenești.
Mai multe despre atelierul său, despre universul creator pe care îl dezvoltă în interiorul Combinatului Fondului Plastic, dar și despre greutățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul instalării sale în acest spațiu, ne povestește chiar Vlad mai jos.
De când faceți parte din comunitatea artistică a Combinatului Fondului Plastic?
Fac parte din comunitatea artistică a CFP din 2015. În toamna lui 2014 am propus amenajarea spațiului Ceramică ce se afla într-o situație deplorabilă, fiind abandonat timp de 23 de ani. Am propus conducerii Uniunii să transformăm spațiul într-un Centru Internațional de Ceramică, dar din păcate acest lucru nu s-a putut realiza.
Având nevoia unui spațiu pentru desfășurarea activității artistice, în vara lui 2015, am început să amenajez spațiul. Curățarea spațiului a durat trei luni, fiind nevoie să debarasăm 18 tone de moloz și gunoaie. 3 zile a durat spălarea pereților cu apă prin presiune. Spațiul era plin de porumbei și a fost o adevărată provocare să-i fac să părăsească locul. Am construit o fațadă provizorie. A trebuit să sortăm și să depozităm în siguranță șticluri ce au aparținut fostei producții de ceramică a UAP.
Nesiguranța acestui spațiu prin lipsa unui contract pe termen lung, a creat totuși mult stres și multă nesiguranță, neputând astfel să mă hazardez și mai mult în a investi în transformarea spațiului. Spațiul mi-a fost de mare folos în 2015 când am produs lucrări pentru seria Arheologia Memoriei, ce a fost itinerantă în multe muzee și galerii.
Aflând de intenția The Institute de a prelua spațiul Ceramică și de a-l gestiona în cadrul unei colaborări cu UAP și de intenția de a găzdui RDW, în vara lui 2020, am plecat de acolo, găsind o soluție împreună cu conducerea Uniunii. Sunt foarte bucuros că spațiul a rămas să fie gestionat de The Institute; design-ul este viitorul.
Înțelegerea la care am ajuns împreună cu conducerea UAP, a fost preluarea unui spațiu mult mai mic în incinta unei magazii din tablă. Am obținut contractul pentru acel spațiu în noiembrie 2019 și după un an și jumătate încă nu este gata, deoarece era cvasi abandonat și neamenajat în nici un fel. Amenajarea a durat și costat tot atât cât construirea unui atelier nou. La fel ca în cazul spațiului Ceramică, și aici a trebuit să fac eforturi financiare și fizice foarte mari.
Cum este atelierul Vlad Basarab? Ce găsim în el? Care sunt obiectele care domină spațiul?
Din păcate atelierul Vlad Basarab nu a mai funcționat mulți ani la parametri normali. Noul atelier fiind un șantier, în 2020 am rămas fără bani, așa că muncind foarte mult m-am accidentat la brațul stâng care cu greu s-a vindecat. În plină pandemie, am turnat vreo 35 de tone de beton făcut la mână. Am consolidat pereții cu centuri și am stabilizat curtea, unde fuseseră săpate tuneluri de către hoții de fiare, am turnat placă de beton înăuntru și afară. A trebuit să aduc canalizare și apă de la 60 de metri, ceea ce a implicat și aducerea unei macarale și mutarea coloșilor de piatră ai vecinului de câte 4 și 7 tone, care de la ploaie au căzut în șanțul nou săpat precum și alte zeci de pietre mutate de mână. Au urmat consolidarea și montarea unui acoperiș total nou, geamuri și uși noi, porți, vopsitoria atelierului, un perete nou ca să separe atelierul de cealaltă parte a magaziei, un spațiu etajat de depozitare, izolarea tuturor pereților, nivelarea curții cu tone de pământ. Mai urmează sistemul electric și de iluminat, ventilația, terminarea izolării unor pereți, baia și încă multe alte etape pentru a putea fi utilizat.
A fost greu să o iau a doua oară de la capăt. Sper ca în noiembrie, la doi ani de la preluarea spațiului, să poată fi funcțional, până vine frigul pentru că din păcate nu sunt gaze și nu se poate monta o centrală termică. Din păcate lupta cu șobolanii continuă și la noul atelier, ei croindu-și galerii sub curte.
Ideal este să mă pot apuca de creație, să ating acel punct în care atelierul devine un spațiu magic, sacru. Așa că probabil ar fi fost mai ușor să răspund la întrebarea cum ar trebui să fie atelierul Vlad Basarab.
Povestiți-mi, pe scurt, despre Universul creativ pe care îl dezvoltați, despre cele mai relevante sau recente proiecte sau planuri de viitor.
Neavând un atelier și mai ales unul dotat corespunzător, am fost nevoit să lucrez în alte țări în simpozioane și rezidențe. În ultimii ani am fost foarte activ în China. Am fost deja de șapte ori pentru a lucra acolo.
În perioada octombrie 2019 - decembrie 2020 a avut loc expoziția personală Folding Memory (Plierea memoriei) la China Ceramics Museum din Jingdezhen. Pentru pregătirea acestei expoziții am călătorit în China de patru ori, o dată în 2017 și de trei ori în 2019. Am creat lucrările pentru această expoziție de dimensiuni mari la Jingdezhen Ceramic Institute International Research Center.
China Ceramics Museum din Jingdezhen este unul din cele mai mari muzee dedicate ceramicii. Jingdezhen este cel mai cunoscut oraș al ceramicii din întreaga lume. Aici sunt faimoasele cuptoare imperiale din timpul dinastiilor Ming și Qing. Renumitul porțelan chinezesc se producea și încă se produce la Jingdezhen.
Spațiul muzeului din granit este deja foarte încărcat dând impresia unui sanctuar sau panteon, așa că am optat pentru o prezentare minimalistă. Prin așezarea sculpturilor pe plăci de inox am vrut să amplific ideea de memorie difuză. Astfel reflexia sculpturilor pe plăci de inox a creat un efect între oglindire și umbre mișcătoare. Această extensie a formelor a dublat efectul dinamic al sculpturilor amplificând totodată ideea de memorie.
Mi-am propus ca lucrările să alcătuiască un peisaj al memoriei, ca rezultat al energiei corpului meu, corelată cu sfidarea gravitației materialului. Spontanul controlat și accidentele provocate joacă un rol foarte important în procesul meu creativ și estetic. Prin încurajarea accidentelor, îi ofer lucrării șansa de a avea o viață a ei. Procesul ceramic presupune un discurs inerent cu gravitația. Sondarea limitelor lutului în timpul fabricării, uscării și arderii sale, îmi permite să explorez noi forme și suprafețe. Sfidarea sau îmbrățișarea gravitației sunt metode juxtapuse de subliniere a vocabularului meu. Procesul de creație devine o extensie a minții și a corpului meu, un peisaj al memoriei împreună cu întregul proces codificat al devenirii. Lutul înregistrează gestul uman ca o încercare de a cuceri efemerul acțiunii artistului. Intenția mea este de a încapsula aspectul dinamic și fluid al lutului, vizibil în timpul procesului de creație, în forma sa finală, controlând arderea și determinând astfel suprafața lucrării.
În august 2020, am fost invitat în Ungaria la Simpozionul Internațional de Ceramică de la Centrul Internațional de Ceramică Kecskemét. Cu mari emoții am trecut granița care s-a închis la scurt timp din cauza pandemiei. La Kecskemét am creat lucrări care au fost incluse în trei expoziții: expoziția participanților la simpozion, care au devenit și parte a colecției permanente a centrului și două expoziții personale concomitente Memory - Folding/Unfolding la ICR Budapesta și la ICR Seghedin. Așadar a trebuit să lucrez în forță pentru a putea participa cu lucrări în atâtea expoziții.
Deși în 2020 toate planurile s-au dat peste cap din cauza pandemiei, am participat cu lucrări la The 9th Changchun China International Ceramics Symposium, în două expoziții internaționale în Croația, bienala de carte de la Muzeul Național al Literaturii Române și în expoziția După 12 ani cuprinzând lucrările achiziționate de Muzeul Național de Artă Contemporană în 2020.
Planurile de viitor au fost date peste cap din cauza pandemiei. Nu am putut merge în China să strâng expoziția. Cred că pandemia a împărțit lumea mult mai mult decât deja era.
Ca planuri de viitor, în primul rând vreau să îmi termin atelierul și să îmi reiau activitatea de creație.
Care este relația pe care o aveți cu ceilalți colegi care activează în comunitatea creativă a Combinatului? Cum credeți că s-a schimbat aceasta în timp?
Relația cu unii artiști este foarte bună, cu alții nu chiar așa. Este încurajant să lucrezi într-un mediu unde poți interacționa cu artiști de talie mare și unde există respect reciproc. Ceea ce sper, este ca ușile să fie deschise și către generațiile mai tinere.
Care considerați că este potențialul acestui loc, dar mai ales ce ați spera să se întâmple pe viitor aici?
Coabitarea artiștilor și a galeriilor este cea mai bună soluție pe termen lung. În alte țări, artiștii au amenajat spații, au creat comunități și au ridicat ștacheta culturală, fapt care a dus inevitabil la ridicarea prețurilor zonei, au venit galeriile care au oferit mai mult pentru chirie și artiștii au fost nevoiți să plece spre periferiile orașelor nemaiputând ține pasul cu noile prețuri. Acest lucru l-am observat la Berlin, Shanghai, Beijing și la New York. Marele avantaj la Combinat este că este proprietatea Uniunii și dacă artiștii rămân parte din viziunea de viitor, atunci ar putea să se formeze o simbioză între artiști, galerii, spații de producție și spații neconvenționale. Dar pentru asta, trebuie să li se ofere artiștilor o garanție. Mă număr printre artiștii care au investit enorm în atelierele de la Combinat și din păcate contractele sunt doar pe un an. În 2016, au venit două artiste din SUA care au vizitat atelierul de la Ceramică. Le-am spus situația contractuală și faptul că Uniunea oferă un contract pe doar un an. Au spus să fiu nebun să mai investesc acolo. Una din artiste mi-a dat exemplul atelierului ei din China unde a semnat un contract pe 20 de ani cu o chirie ridicol de ieftină. Am văzut spațiul despre care vorbea și am rămas impresionat de cât de mică era investiția pe care trebuia să o facă. Sper ca gradul de creativitate al activității artistice și de design din Combinat să crească și să fie un centru de reper internațional.