Despre artist
Născută la Craiova, în 1953, Florentina Voichi este o artistă vizuală apreciată și premiată, activitatea sa expozițională fiind una bogată, întinzându-se atât pe teritorii românești, cât și pe teritorii internaționale.
Absolventă a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, București, artista devine în 1991 membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Continuându-și activitatea creatoare, publică în 2007 volumul Cartea Pictorei, la Editura Vinea din București, primind în 2020 medalia Mihail Grecu a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.
Expoziții personale: în 2020 la Muzeul de Artă din Chișinău, Republica Moldova și la Muzeul de Artă din Iași; în 2019 la Muzeul de Artă din Craiova; în 2017 la Galeria Tipografia din Combinatul Fondului Plastic; în 2015 la Muzeul Județean Tîrgu-Jiu; în 2014 la Centrul Cultural Internațional George Apostu din Bacău; în 2012 la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia.
Artista Florentina Voichi ne povestește mai jos despre comunitatea Combinatului Fondului Plastic, despre universul creativ din incinta acestuia și transformările pe care acest spațiu le-a suferit de-a lungul timpului, dar și despre spațiul pe care îl împarte cu sculptorul Mircea Roman.
Din 2010 am un perete în atelierul lui Mircea Roman. Lumina pătrunde din dreapta, prin ferestrele mari de la etaj. Pe acest perete am lucrat în zece ani cât într-o viață. Combinatul, atunci cînd am ajuns acolo, era cel mai potrivit loc pentru a face artă. Situat cumva la marginea Bucureștiului, lângă o cale ferată și alături de un stadion plin de bălării, cu halele părăginite și haita de câini vagabonzi, era imaginea timpurilor pe care le trăiam, dar, pentru cine se uita mai departe, el trecea într-o dimensiune universală, măsurând cu tăcerea și ruinarea un timp istoric. Pe peretele meu au stat, rând pe rând, aproape cincizeci de pânze mari (cu dimensiuni în jur de 2/1,4m ), din seria Mamă și fiu, apoi seria Mâinilor, cea a Autoportretelor, a Spațiului interior, a stat Cosița lui Leonardo (lucrare de 8/1,8m ) și tripticul Pictorei.
Pe lângă atelierele existente în incinta Combinatului, de prin 2015 au început să primească spații mai mulți artiști. Primeau un fel de barăci, pe care, cu sacrificii personale, însemnând zeci de mii de euro, le aduceau la stadiul unor ateliere decente. Drept răsplată Uniunea Artiștilor Plastici le încheia, cu suspiciune, câte un contract pe un an, pentru plata chiriei. În momentul de față nici atât nu se mai face, dar banii se primesc.
Au existat câțiva artiști încrezători în viitorul Combinatului, ca un Centru cultural care să se dezvolte de la un an la altul.
Am participat la igienizarea, repararea parțială și aducerea într-un stadiu acceptabil de expunere a spațiului fostei Tipografii. Au fost acolo câteva expoziții bune, personale și de grup. Am avut și eu în 2017 o expoziție personală, numită Cruda oră, cu seria Mâinilor. Conducerea U.A.P. a considerat că studenții sunt mult mai îndreptățiți să expună în această sală, așa că au închiriat-o UNARTE. De atunci, fie stă goală, fie se bifează expoziții care nu spun mare lucru. Pentru a sprijini tinerii trebuie să le oferi în primul rând învățământ de calitate, apoi mai mulți ani de studiu, pentru a câștiga nu numai practică, ci și cultură artistică.
Dar artiștii din Combinat și-au mai încercat o dată șansa de a avea o galerie proprie, luptând pentru a obține hala Turnătoria. Pentru repararea acoperișului Mircea Roman a investit 9000 euro, iar soții Zidaru 2000 euro. Câteva mii de lei pentru camioanele de gunoi scoase, a fost un fleac. În noiembrie 2018 eu am propus și am organizat o expoziție intitulată Suport, în hala curățată, cu pămînt pe jos și geamuri lipsă, cu porumbeii care asistau în șir de pe podul rulant. A fost o expoziție eveniment, stranie, pentru o seară, cu reflectoare care nefăcând față spațiului, lăsau multe zone umbrite, o expoziție a cărei temă, suport, trata cele două sensuri ale cuvântului, cel de îndur, legat de trecut, dar și de dificultățile prezentului, și cel de-al doilea, de bază, de încrederea cu care artistul își construiește opera, spre folosul viitor al semenilor săi.
Am sperat că această expoziție va fi punctul de pornire pentru alte proiecte expoziționale, dar n-a fost așa. Artiștii români, cu puține excepții, frustrați, frământați de orgolii și de interese meschine, nu vor putea fi nicicând o breaslă. Spațiul Turnătoria a fost închiriat, ca și alte spații, pentru chirii de mii de euro.
Combinatul s-a transformat în câțiva ani. Primele galerii private, Sector 1 și Galeria Nicodim, au avut cîteva expoziții bune, în rest, din cele care servesc numai interesele comerciale ale patronilor. Este și un depozit autorizat de artă, util în devenirea unui Centru cultural. În prezent apar alte, și alte galerii. Combinatul paralel se dezvoltă pe bandă.