Mircea Roman este unul dintre cei mai apreciați artiști români și unul dintre cei care au contribuit semnificativ la transformările ce au avut loc la Combinatul Fondului Plastic în ultimii 10 ani, fiind și unul dintre primii artiști care s-au mutat cu atelierul aici.
Cunoscut pentru personajele sale, arhaice, hibride, monumentale, Mircea Roman a expus în cadre internaționale consacrate: Bienala de la Veneția (1995), Riverside Studios - Londra, muzee și galerii importante din Kobe, Perugia, Bochum și a dezvoltat de-a lungul anilor instalații urbane spectaculoase la Muzeul Țăranului Român sau pe râul Tamisa.
Am avut ocazia să vizităm atât magazia sa de lucru și expunere, care găzduiește momentan o sumă de lucrări monumentale ale acestuia, printre care și o miniatură a lucrării Omul-Barcă, o instalație concepută inițial pentru a fi expusă pe Tamisa și subiectul unei expoziții personale, ce are loc în această perioadă la galeria Diptych, cât și atelierul artistului, care reprezintă un spațiu-casă, un univers creativ cu totul special, ce se cere protejat, conservat și descoperit cu grijă, un spațiu pe care îl împarte și cu pictorița Florentina Voichi, despre care o să vă invităm să descoperiți mai multe într-un interviu separat.
Vizita ne-a demonstrat, încă o dată, complexitatea Combinatul Fondului Plastic, un ecosistem ce surprinde de fiecare dată, cu micro-universuri artistice, povești, lucrări, personaje și persoane cu totul speciale, în spatele fiecăreia dintre ușile din Băiculești 29.
De când faceți parte din comunitatea artistică de la Combinatul Fondului Plastic și care este povestea atelierului dumneavoastră de aici?
Am obținut spațiul actual al atelierului la sfârșitul anului 2005 și m-am mutat aici în vara anului 2006, după ce am reușit să îl amenajez. În perioada respectivă erau foarte puține ateliere la Combinatul Fondului Plastic și cele care existau erau mai degrabă folosite ca depozite. Deși contractul inițial al atelierului era doar pe un an, am investit în el foarte mult, cu credința că îl voi folosi pe termen lung, ceea ce s-a demonstrat a fi adevărat.
Dacă ar fi să vă descrieți atelierul în 5 cuvinte, care ar fi acestea? Care sunt obiectele sau sunetele care domină acest spațiu?
Spațios, funcțional, luminos, liniștit!
În atelier domină lemnul și… praful. Mă bucur că am aici și o mică colecție personală de artă, care îmi amintește tot timpul de colegi fără de care nu aș fi progresat.
Cum s-a schimbat Combinatul Fondului Plastic în tot acest timp? Știu că ați fost martor la toate aceste schimbări și ne-ar interesa perpectiva dumneavoastră asupra evoluției acestui loc.
Da, Combinatul s-a schimbat mult de atunci. Și nu am fost doar un spectactor al acestor schimbări, căci, de când am ajuns aici, am afirmat că trebuie făcută o galerie în spațiul Turnătoria, care, deși a fost renovat, nu funcționează nici acum ca o galerie propriu-zisă.
Fiind în conducerea Filialei de Sculptură, am atras de-a lungul timpului și alți artiști în Combinat și am repartizat în jur de 18 spații, care, până atunci, erau complet părăsite.
În anul 2013 am închiriat și o magazie, pe care am transormat-o într-un spațiu decent de expunere a sculpturilor mele. Am fost ulterior urmat și de alți artiști. Așa s-a născut de fapt proiectul Magazia. Așa au ajuns ulterior și colegii Cristian Răduță și Alexandru Niculescu, care au creat Galeria Sandwich și au atras ulterior galeria Nicodim, care a fost urmată și de alte galerii. De asemenea, fosta galerie Tipografia a fost amenajată cu efortul sculptorilor, iar ulterior a fost închiriată Universității de Arte.
Care este relația pe care o aveți cu vecinii-artiști? Dar cu spațiile expoziționale care s-au dezvoltat aici?
Mă înțeleg bine cu vecinii, poate am mai supărat pe unii, dar mă bucur când trec și văd spații pe vremuri abandonate, acum funcționale. Cred că este un lucru foarte bun că există galerii în Combinat și că avem diverse expoziții în aceste spații.
Ce considerați că ar trebui să se întâmple în viitor cu Combinatul Fondului Plastic?
Cred că cea mai bună soluție este cea de acum, când coexistă atelierele artiștilor cu galeriile. Este un loc viu, dinamic și cred că se mai poate dezvolta în acest sens, poate chiar cu mansardarea teraselor. Cu siguranță nu e o soluție să dărâmi tot și să faci în loc un mol cultural.
Ce pregătiți pentru viitor, în termeni de lucrări sau expoziții și unde putem urmări sau admira lucrările Mircea Roman?
În prezent am expoziția Res[tituiri] la galeria Diptych din București și o să am în toamnă o expoziție la Muzeul de Artă din Timișoara.
Expoziția Res[tituiri] la galeria Diptych este o expoziție documentară, în jurul unei singure lucrări, un fake reenactment al Omului-barcă de pe malul Tamisei. O formă de restituire a unui rest, a ceea ce a fost expus, consumat de către privire, admirat, simpatizat, sau, din contră, ignorat, neînțeles, denigrat. Însăși arhitectura expunerii insinuează vechiul ponton dezafectat de pe malul Tamisei, podiumul substituindu-se pe rând, atât pontonului, cât și corpului-fantomă al sculpturii. Înainte de a ne vorbi despre condiția omului în general, Omul-barcă ne povestește tragedia omului secolului XX, un om a cărui viață poate fi ucisă, dar nu poate fi sacrificată.